Comunicat

Joi, 21 Mai 2020,  |   Liniile 361 și 784 vor funcționa pe trasee modificate în fiecare week-end

Circulația rutieră pe Calea Victoriei (între Bd. Regina Elisabeta și Splaiul Independenței) și pe Bd. Unirii (între Piața Constituției și Piața Unirii) va fi restricționată la fiecare sfârșit de săptămână, începȃnd cu data de 22.05.2020, ca urmare a înființării unor zone de promenadă în centrul Capitalei.

Având în vedere aceste măsuri, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, STB SA va modifica circulația mijloacelor de transport public de pe traseele din zonele afectate, astfel:

Linia de autobuz 361 va funcționa, pe sensul spre Piața Unirii, între terminalul „Complex Comercial Băneasa” și intersecția Calea Victoriei/ Bd. Regina Elisabeta, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Regina Elisabeta, Bd. I. C. Brătianu, Piața Unirii.

Pe Bd. Regina Elisabeta, autobuzele vor opri în stația „Universitate”, comună cu cea a liniilor 336 și 601, precum și în stația „Piața Unirii”, comună cu cea a liniilor 104, 116, 117, 123, 312, 313 și 783.

Pe celălalt sens, traseul liniei 361 nu va fi modificat.

Linia expres 784 va funcționa, pe sensul spre Piața Unirii, între terminalul „Aeroport Henri Coandă” și intersecția Calea 13 Septembrie/ Bd. Libertății, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Libertății, Bd. Regina Maria, Piața Unirii.

Pe celălalt sens, traseul liniei 784 nu va fi modificat.